• Au început înscrierile pentru competiția Social Impact Award. 10.000 de euro premii pentru idei de afaceri sociale.

    Vrei să calci pe urmele antreprenorilor sociali care au schimbat lumea? În martie am lansat ediția 11 a Social Impact Award România, parte a competiției internaționale care susține tinerii profesioniști, studenții și elevii care vor să devină antreprenori sociali. Tinerii între 14 și 30 de ani care își doresc să aducă soluții inovative la probleme sociale curente sunt așteptați să aplice până pe 17 mai intermediul platformei online: https://apply.socialimpactaward.net/romania/

    În cadrul SIA 2022, participanții au acces la o comunitate internațională de antreprenori sociali, premii în valoare totală de 10.000 de euro, un program de 3 luni de incubare și mentorat alături de antreprenori sociali români cu experiență.

    În timpul programului educațional din primăvară, echipa SIA desfășoară peste 10 ateliere de antreprenoriat în orașe ca Brașov, Râmnicu Vâlcea, Timișoara, Făgăraș sau București dintre care 2 într-o comunitate de tineri vulnerabili din medii institutionalizate.

    După primirea aplicațiilor până în 17 mai, juriul va selecta 15 idei de proiecte care vor intra într-o etapă de dezvoltare și incubare a ideilor pe parcursul verii. Juriul este format din Diana Certan, Director, Organizația Umanitară Concordia, Anca Luca, Senior Brand Manager, BCR, Alina Kasprovschi, Director Executiv, Fundația Comunitară București, Angela Achiței, Președinte ADV România, Andrei Coșuleanu, Fondator, Act for Tomorrow, Zoltan Bereczki, Președinte, Synergy Venture Catalizer și un reprezentant SAP România. Perioada de incubare vine cu resursele necesare, astfel încât tinerii să își dezvolte ideea mai departe.

    Incubarea oferă acces la:

    • sesiuni individuale de mentoring, metode și instrumente de lucru specifice antreprenoriatului social;
    • o comunitate națională și globală de tineri antreprenori sociali;
    • suport în înțelegerea priorităților și în acționarea în direcția lor; 3 premii a câte 3000 de euro și premiul publicului de 1000 de euro
    • Burse de participare la SIA International Summit din noiembrie care anul acesta va avea loc în Viena

    Ce este Social Impact Award?

    Social Impact Award este o ​competiție internațională de idei de afaceri sociale pentru tineri, fiind prezentă în 17 țări și de 11 ani în România. Scopul principal al programului este de a dezvolta tineri antreprenori și de a pune antreprenoriatul social pe harta oportunităților de carieră. Tinerii antreprenori, studenții și liceenii care își doresc să aducă soluții la probleme sociale curente într-un mod inovator pot primi contextul și resursele necesare pentru a crește de la idee la o afacere socială.

    Mai multe detalii găsiți și pe pagina noastră de Instagram.

    Organizatori și parteneri

    În România proiectul a ajuns la ediția cu numărul 11  și este organizat de Social Innovation Solutions, cu sprijinul BCR România și SAP și alături de partenerii internaționali Erste Foundation și Vienna University.

    Misiunea Social Innovation Solutions este să susțină indivizi și organizații să înțeleagă transformările viitorului și să dezvolte soluții sustenabile de tehnologie, politici publice și antreprenoriale. SIS dezvolră incubatoare și acceleratoarele în CEE cum ar fi: Future Makers, Social Impact Award, Transformator & Switch; conversațiile globale & platforme educaționale: Future Summit, Future Talks & Sustainable Futures și cursuri de foresight & sustenabilitate.

  • Alătură-te echipei de voluntari Social Impact Award!

    Hey, zoomer! Hai să-ți povestim despre un proiect antreprenorial cu misiune socială și impact. Te bagi?

    Te joci în Canva/ ții la visual aesthetics, îți place să creezi content pe social media, ți-ar plăcea să co-organizezi evenimente, să co-facilitezi workshopuri și te gândești cum ar putea munca ta să aibă cât mai multă relevanță?

    Atunci sunt șanse mari să-ți placă de noi și nouă de tine.

    (application form here)

    Cine suntem?

    Social Impact Award este un program care se adresează tinerilor care își doresc să schimbe probleme sociale curente într-un mod inovativ. Misiunea proiectului este promovarea antreprenoriatului social în rândul tinerilor prin intermediul workshop-urilor naționale și a unei competiții de idei și proiecte (cu premii în valoare de 10.000 euro), ai căror participanți intră într-o călătorie de incubare, dezvoltare și mentorat.

    În 2021 proiectul a fost prezent în 16 țări din Europa, Africa și Asia.

    Pe cine căutăm?

    Ar ajuta super mult să vrei să înveți și să fi curiosx, să fii deschisx spre noi experiențe, să vrei să afli lucruri noi despre antreprenoriat, impact social și inovație.

    Ne-ar bucura să vrei susții împreună alți tineri la început de drum care au o idee de business social pe care vor s-o crească împreună cu noi, s-o scoată în lume și să lase o amprentă pe acolo pe unde trec. Pe bune.

    Ce experință ai?

    Ne-ar ajuta să ai experiență cel puțin 1 an într-un job/ voluntariat/ în proiecte cu tineri, să fii interesat să-ți dezvolți rolul pe care îl vei alege în cadrul echipei și să te facă curios antreprenoriatul social și componenta de dezvoltare personală și welbeing pe care o vrem s-o susținem și dezvoltăm în personaele cu care colaborăm.

    Ce avem și putem să oferim?

    Pentru timpul tău, creativitate și suport, punem la dispoziție:

    • Oportunitatea de a lucra cu echipa SIA România și SIA internațional, dar și cu echipa Social Innovation Solutions (SIS)
    • Dezvoltarea abilităților și mentalității antreprenoriale
    • O imagine în detaliu a ecosistemului antreprenorial din România
    • Certificare și o recomandare pentru joburi viitoare.
    • Team buildings în cadrul echipei SIS și posibilitate de a călători
    • Un mediu safe în care poți să te deschizi și să-ți aduci contribuția personală

    Și ca să maximizăm experiența ta, poți să-ți alegi roluri specifice în care vrei să te afirmi:

    Communications support

    Te ocupi de concept și postări pe social media (Instagram si Facebook) și participi cu propuneri și feedback în strategia de comunicare. Esti mereu în căutare de story-uri cool și resurse, ești prezent pe IG și FB și știi cum să transformi o simplă poză într-o postare care prinde.

    Te interesează crearea de conținut și ai vrea să înțelegi mai bine partea asta de comunicare și engagement. Ești prietenul bun cu limba română și te descurci foarte bine și în engleză.

    Workshop and Event support

    Îți place maxim să fii printre oameni, să vorbești în public (câteodată), să vii cu idei de evenimente, fie ele online sau offline. Ești curios să afli cum să faci evenimentele să aibă cât mai mult sens și ești gata de acțiune în diverse situații logistice și de organizare.

    Ne vei ajuta în organizarea de evenimente și workshop-uri SIA și ne vei susține în managementul invitaților, logistică și coordonare. Vei avea ocazia să cunoști antreprenori, oameni din ONG și educație și să menții legătura cu furnizori și parteneri.

    Admin/ Team support

    Ai fi omul care aduce voia bună și motivația în echipă, dar și cel care ne-ar ajuta să o dezvoltăm și să recrutăm noi voluntari. Știi și vrei să ne susții când vine vorba de deconturi și facturi și le ții organizate.

    Ești dispus să vii cu idei de activități și chiar să organizezi o ieșire din când în când. Vii cu the good vibes și nu te ferești să dai din ele și la alții

    Cum aplici?

    Mai jos ai un link care te va conduce câtre un fomular. Acolo vei răspunde la câteva întrebări despre tine. Nu ia mult și noi zicem că e fun.

    Formular Aplicație Voluntari SIA 2022

    Completează-l până duminică, 6 februarie inclusiv.

    Sper să ne cunoaștem curând și să ne-apucăm de treabă!