1. Acasă
  2. Povești de succes
  3. Oferă ideii tale șansa să crească și să impacteze pe cei din jur - Aplică la Social Impact Award România 2019

Oferă ideii tale șansa să crească și să impacteze pe cei din jur – Aplică la Social Impact Award România 2019

Dacă ai primi întrebarea „Cum arată lumea ta și ce anume ai schimba la ea?” ce ai răspunde? Dar dacă ai fi întrebat/ă dacă ai idei despre cum poți schimba […]

Dacă ai primi întrebarea Cum arată lumea ta și ce anume ai schimba la ea?ce ai răspunde? Dar dacă ai fi întrebat/ă dacă ai idei despre cum poți schimba lucrurile spre mai bine? Studii recente arată că tinerii vor să aibă o contribuție pozitivă în societate și au numeroase idei inovatoare despre cum am putea rezolva probleme sociale. 

O ultimă întrebare: „Te regăsești printre ei, ai o idee și nu știi cum o poți realiza?” Dacă da, atunci aplică pe apply.socialimpactaward.ro la cea de-a opta ediție a Social Impact Award România, o competiție internațională care susține tinerii profesioniști, studenții și elevii care își doresc să devină antreprenori sociali.

Aplică la Social Impact Award România dacă:

➡ Vrei să îți dezvolți ideea prin care să creezi impact social

➡ Vrei să te conectezi la comunitatea SIA de experți și antreprenori sociali

➡ Vrei să descoperi instrumente utile în dezvoltarea și testarea ideili tale

➡ Vrei să câștigi în cadrul competiției unul dintre cele 3 premii de 1500 €, mentorat, conectare, sau șansa de a participa la SIA International Summit din Kiev, Ucraina.

Aplică până pe 17 mai în competiția Social Impact Award

După primirea aplicațiilor până pe 17 mai, juriul va selecta 15 idei de proiecte care vor intra într-o etapă de dezvoltare și incubare a ideilor pe parcursul verii. Perioada de incubare vine cu resursele necesare, astfel încât să îți dezvolți ideea mai departe. Incubarea oferă acces la:

  • sesiuni individuale de mentoring;
  • metode și instrumente de lucru specifice antreprenoriatului social;
  • o comunitate de tineri antreprenori sociali;
  • suport în înțelegerea priorităților și în acționarea în direcția lor.

Antreprenoriatul social îl are ca reprezentant de seamă pe Muhammad Yunus, cel care a generat și implementat ideea microcreditării, oferind împrumuturi mici femeilor din Bangladesh. Prin microcreditare femeile din Bangladesh aveau posibilitatea de a pune pe roate ideile de negoț pe care le aveau, scăpând astfel din sărăcie. Muhammad Yunus, omul care a primit premiul Nobel pentru Pace în 2006, ne sugerează o conexiune valoroasă între realizări și imaginație, cea din urmă fiind prezentă din abundență în rândul tinerilor:

“If we are not achieving something, it is because we have not put our minds to it. We create what we want.“

Te invităm să te înscrii cu ideea ta cu impact la apply.socialimpactaward.ro Aplică şi fă pasul către o experienţă dedicată tinerilor schimbă-lume!