1. Acasă
  2. Povești de succes
  3. Crezi că ai stofă de antreprenor social? Află întâi ce presupune și cum poți iniția o (a)facere de bine.

Crezi că ai stofă de antreprenor social? Află întâi ce presupune și cum poți iniția o (a)facere de bine.

Într-o ecuație simplă, care crezi că sunt elementele care determină schimbare pozitivă într-o comunitate? Cum arată călătoria spre antreprenoriat social din punctul I(dea) în punctul S(cop social)? Și mai ales […]

Într-o ecuație simplă, care crezi că sunt elementele care determină schimbare pozitivă într-o comunitate?

Cum arată călătoria spre antreprenoriat social din punctul I(dea) în punctul S(cop social)? Și mai ales cine și ce este un antreprenor social? 

Cuvântul social reprezintă faptul că o persoană este ghidată de către un angajament asumat pentru binele societății și, prin urmare, pentru munca care conduce la atingerea acestui bine. Se diferențiază de alte tipuri de antreprenori prin obiectivele mai ambițioase ci nu la fel de restrânse precum – interesele familiei, proprii, ale acționarilor sau un obiectiv pur idealist ori religios. De asemenea, posedă un mindset glocal și creează conținut propriu, investind timp și resurse nu doar în bunăstarea individuală ci în viitorul omenirii. 

O persoană care își dorește să aducă îmbunătățiri și soluții inovative comunităților din care face parte, și privește nevoile și probleme de ordin social și de mediu, ca pe oportunități. Generează schimbare pozitivă în societate, prin intermediul resurselor și cunoștințelor pe care le are sau pe care își propune să le deprindă, fiind ambițioasă și perseverentă în misiunea sa – cea de a face o diferență la scară largă prin intermediul afacerii lor. 

Inovarea prin antreprenoriat social se obține combinând următoarele ingrediente:

  • Identificarea unei probleme reale, complexe și stringente care îți dă o bătaie a inimii în plus 
  • Inspirație prin transpirația din programul de incubare, unde afli informații utile despre aptitudini, atitudini și mentalități antreprenoriale care să te ajute în transformările (sociale) pe care ți le propui 
  • Găsirea unei soluții la acea problemă care să aibă potențialul de a crea impact social.

Ce altceva, te întrebi?

Ingrediente ar mai fi destule, dar te interesează mai exact cum anume se pot transforma visurile visătorului în realitate? 

Un antreprenor social este într-adevăr un visător dar unul care dă dovadă de pragmatism și realism. Își cunoaște foarte bine audiența înainte de toate, identifică problema principală cu care acea audiență se confruntă, își definește scopul și strategia de implementare cu sârguinciozitate și își validează soluția pe care o propune înainte de a porni cu motoarele turate pe drumul antreprenoriatului social. 

 

Bineînțeles, antreprenorii sociali ar trebui să se gândească la definirea clară a unei relații între aventurile lor sociale și generarea de profit constant prin acțiunile lor. Au nevoie de capital economic pentru ca viziunea și misiunea lor să genereze efectele dorite și oferi valoarea dorită pe termen lung, continuând să rămână relevanți. 

De asemenea, aceștia sunt dispuși să se autocorecteze și să îmbunătățească constant metodele prin care își vor atinge scopul, fiind mult mai receptivi la eșec și nu se lasă bătuți cu ușurință. 

Sunt dornici de a forma echipe funcționale și de a da credit cui merită. De aceea, reușesc să construiască cu mai multă ușurință echipe și au conexiuni de lucru bine fundamentate și dinamice.

S-ar putea ca mai ales la început, profitul să întârzie să apară, de aceea un atuu al antreprenorului social este acela că nu renunță și apreciază mai mult satisfacția și recunoașterea unei soluții bine implementate, decât  a unei soluții care a vândut bine. 

Sunt capabili să gândească în afara limitelor și de aceea inovația se petrece cu o mai mare ușurință. Sunt transdisciplinari și multipotențiali, un fel de alchimiști sociali cum Boorstein îi cataloghează; fiindcă adună idei, experiențe și resurse din varii domenii, rezultând noi configurații actuale contraintuitive.  

Sunt persoane care au integritate și o puternică motivație etică. Spre deosebire de cei care caută succesul rapid pe piață, antreprenorii sociali au răbdare și o viziune cât mai etică și mai eficient pusă în practică. Spre exemplu, dacă îți propui să construiești cea mai mare fabrică de pantofi sport, probabil cauți să ai câștig rapid, dar dacă cauți să construiești o fabrică de pantofi sport prin care să pui la dispoziție încălțări tuturor celor care nu își permit o pereche, este clar că motivația ta nu constă doar în eliberare financiară. 

Antreprenoriatul social se descoperă pe parcurs și pentru a fi făcut cum se cuvine, trebuie experimentat și apoi înțeles. Dacă ai fost voluntar/ă și ți-a plăcut ori dacă donezi recurent, felicitări, ești cu un pas mai aproape de a deveni cândva un antreprenor social cu o șansă mare de împlinire a unui vis. Ori poate mai multe. De tine depinde cât de sus țintești și cât de determinat ești. 

Fii inovativ și inventiv. Gândește dincolo de profit și pierdere, contribuie prin impact pozitiv dar rămâi conștient de faptul că este o afacere cu componentă socială ci nu un non-profit.

Crezi că ești pregătit/ă? Obiectivul principal al SIA este să promoveze și să construiască capacitatea și abilitățile antreprenoriale ale studenților, precum și mentalitățile acestora, prin activități care sunt menite să activeze spiritul civic.

Înscrierile pentru competiția Social Impact Award au termen limită 17 mai.

Ce mai aștepți? SIA România te așteaptă cu webinarii, curriculă creativă și practică, care să te inspire să dai curs ideilor care te înconjoară, asta e cert. Îți mai trebuie să depui puțin efort și noroc pentru a transforma pe bune, în mai bine.