1. Acasă
  2. Povești de succes
  3. Importanţa beneficiarului în afacerile sociale

Importanţa beneficiarului în afacerile sociale

Pentru a susţine tinerii antreprenori, Enel România împreună cu Policy Center for Roma and Minorities au făcut posibilă interacţiunea dintre beneficiarii pe care îi deservesc, familii vulnerabile din Ferentari, şi […]

Pentru a susţine tinerii antreprenori, Enel România împreună cu Policy Center for Roma and Minorities au făcut posibilă interacţiunea dintre beneficiarii pe care îi deservesc, familii vulnerabile din Ferentari, şi echipele din Incubatorul de afaceri sociale Social Impact Award.

În cadrul Incubării Social Impact Award România (SIA), echipele finaliste sunt încurajate să îşi valideze soluţia la problema identificată în comunităţile lor, înainte de a-și creiona un model de business social. SIA numeşte acest proces problem-solution fit: o armonizare între problema identificată şi soluţia (produsul/serviciul) pe care echipele o propun.

Problem-solution fit este o dimensiune valoroasă pentru că îi provoacă pe finaliști să își verifice presupunerile și ipotezele, punându-i faţă în faţă cu beneficiarii produsului/serviciului pe care îl propun ca soluţie. În cercetarea condusă de Elena Dowin Kenedy, doctorand la Universitatea Massachusetts Boston (2016), beneficiarii sunt consideraţi primii stakeholderi ai unei afaceri sociale (p. 15). O definiţie comprehensivă a beneficiarului a oferit-o Freeman (1984): “beneficiarul este reprezentat de orice grup sau individ care influenţează împlinirea sau este influenţat de împlinirea obiectivelor unei organizaţii” (p.46 in Kenedy, 2016, p.15). Considerăm, de asemenea, că rolul beneficiarului şi înţelegerea profundă a problemei sunt esenţiale pentru sustenabilitatea unui business social sănătos.

Imagine preluată de pe Facebook  @Policy Center for Roma and Minorities, 1.08.2018

Cu motivaţia de a înţelege beneficiarul am pornit în gând şi în pas către Policy Center for Roma and Minorities România, unde echipele SIA au fost întâmpinate de beneficiari vulnerabili – mame și copii aflaţi la marginea societății, care se confruntă cu excluziune socială și sărăcie –  şi care, prin intermediul iniţiativelor comunitare şi de educaţie non-formale propuse de Policy Center, au fost sprijiniţi să aibă acces la oportunități de a-și dezvolta potențialul și de a-și îmbunătăți condițiile de viață. Conversația a fost îmbogățită de perspectivele Alinei Tudor despre situația consumatorilor vulnerabili din cartier și din România și despre corelația dintre lipsa de acces la electricitate și sărăcie. Alina Tudor este manager proiecte  sustentabilitate la Enel România,  şi începând cu anul 2015, Enel alături de Policy Center au dezvoltat un proiect integrat de îmbunătăţire a accesului la energie pentru locuitorii cartierului Ferentari. Ca principii elementare de abordare în interacţiunea cu beneficiarii, listăm următoarele: evitarea soluţiilor predefinite, exersarea ascultării active, investirea de încredere în beneficiar  (el/ea ştie cel mai bine care sunt problemele cu care se confruntă şi, de cele mai multe ori, care sunt soluțiile pentru rezolvarea lor), precum şi îngăduirea spaţiului şi timpului de adaptare la mediul co-creat. În felul acesta, schimbarea are rădăcini mai puternice şi mai durabile în timp.

Clubul Mamelor din Ferentari, de exemplu, a fost generat din nevoile identificate de beneficiari în comunitate (după ce au fost ascultaţi de echipa Policy Center, formată la rândul său din profesioniști și membri ai comunității care au fost capacitați să devină mediatori comunitari și asistenți educaționali). De fapt, Clubul Mamelor este în sine o formă de ascultare. Mamele se strâng şi discută nevoi şi posibile soluţii, precum şi direcţii de implicare. Modul de abordare a Clubului Mamelor nu este în numele comunității, ci împreună cu membrii comunității. În acest fel, Clubul a devenit un proiect cu beneficii pentru întreaga comunitate (au reușit să finalizeze un parc, au făcut pașii necesari pentru a asigura pază în școală, au mediat problemele familiilor fără acces la electricitate etc.).

Pentru Enel sustenabilitatea a devenit parte din strategia de business. Scopul nostru este să creăm valoare comună pentru companie și pentru comunitățile în care ne desfăsurăm activitatea. De aceea încercăm să implementăm  acele inițiative care crează oportunități pentru business-ul nostru și care promovează în același timp dezvoltarea socială și economică a comunităților.

(Alina Tudor, manager proiecte sustenabilitate Enel Romania)

A cunoaşte beneficiarul înseamnă a-i cunoaşte contextul în care se află, iar acest lucru este posibil numai printr-un transfer de încredere. Policy Center a ascultat şi a creat contexte de exprimare şi acţiune a beneficiarilor, susţinându-i în drumul lor.

Nu am avut nimic în plan. Am plecat de la nevoia lor, nu a mea. Important este să nu vii în minte cu o soluţie prestabilită, să cauţi să înţelegi de la zero problema.

spune Rodica Păun – primul mediator comunitar pe probleme de acces la electricitate din România.

Pentru tinerii care sunt la început de drum în dezvoltarea unor iniţiative cu impact social, astfel de contexte de învăţare precum cel mijlocit de Policy Center reprezintă o oportunitate de a reflecta asupra întregii teorii a schimbării cu care fiecare om pleacă în minte atunci când doreşte să creeze un impact în jurul său. De asemenea, a reieşit nevoia de a cunoaşte îndeaproape beneficiarul şi a îl înţelege prin ascultare, interacţiune directă, raportat la contextul său, pentru ca antreprenorii sociali să poată crea într-adevăr impactul social pe care şi-l propun, iar afacerile lor să reziste în timp.

Încrederea din relația cu beneficiarul se construiește în timp, iar deschiderea pe baza căreia se pot construi soluții pe nevoile reale ale beneficiarului vine numai cu încredere. E nevoie de perseverență pentru a ajunge cu adevărat la beneficiar și provocările lui; nu avem cum să ajungem la provocările reale dacă ne uităm la beneficiar și la mediul lui de la distanță. Construirea relației cu beneficiarii poate dura ani. O comunitate rămâne în viață când beneficiarii văd că implicarea lor duce la acțiune și rezultate palpabile.

De la Carmen Miron, finalistă SIA și parte din echipa UnitEdu

————————————————————————————————

Despre Policy Center
Policy Center for Roma and Minorities acționează prin programe educaționale și comunitare sustenabile pentru a rezolva problematica incluziunii sociale a comunităților care se confruntă cu sărăcie, cu focus asupra celor cu o populație semnificativă de etnie romă. Clubul Mamelor şi Clubul de Educaƫie Alternativã sunt principalii piloni de sprijin pentru cei care se confruntă cu marginalizarea și sărăcia în cartierul Ferentari. Clubul de Educație Alternativă a fost replicat și în alte comunități sărace din județele Sibiu, Brașov, Dâmbovița și, în curând, Dolj. 
Mai multe detalii regăsiţi la https://policycenter.eu/ro/. 
Despre Enel 
Enel este o companie energetică multinațională, jucând un rol important pe piețele globale de electricitate, gaze naturale și energii din surse regenerabile. Grupul Enel activează în peste 30 de țări de pe cinci continente și are o capacitate instalată netă de producție de energie de circa 88 GW. Enel distribuie electricitate și gaze naturale printr-o rețea de peste 2,1 milioane km, are peste 72 de milioane de clienți casnici și companii în toată lumea, care reprezintă cea mai mare bază de clienți comparativ cu firmele europene din domeniu. Enel este cea mai mare companie integrată de utilități din Europa după capitalizarea de piață și una dintre primele companii de electricitate de pe continent în ceea ce privește capacitatea instalată și EBITDA raportat.
Prezent pe piața din România încă din 2005, Enel este, în acest moment, unul dintre cei mai mari investitori privați în domeniul energetic, cu operațiuni în sectorul distribuției și furnizării de electricitate, dar și al producției de energie electrică din surse regenerabile.
Începând cu anul 2015, Enel România în parteneriat cu Policy Center for Roma and Minorities au dezvoltat un proiect integrat care îşi propune să îmbunătăţească accesul la energie electrică pentru locuitorii cartierului Ferentari.
Enel este, de asemenea, unul dintre partenerii SIA România, susţinând iniţiativele cu impact social ale tinerilor antreprenori sociali.
Despre SIA
Social Impact Award este o competiţie internaţională care susţine tinerii motivaţi din peste 20 de ţări să găsească soluţii inovative la probleme sociale ale societăţii noastre de astăzi, transformând idei în proiecte concrete cu impact social. SIA România este un proiect cu acoperire naţională cu misiunea de a pune antreprenoriatul social pe harta oportunităţilor de carieră pentru tinerii din România.
SIA este organizat a in Romania​ de Global Shapers Bucharest Hub, Universitatea Alternativa si Social Innovation Solutions, cu sprijinul BCR, ENEL si Red Bull Amaphiko.
Referinţe:
Kenedy, E.D. (2016). Positioning the Beneficiary: The Role of Entwinement in Social Enterprise Impact and Performance Management (Graduate Doctoral dissertation). Paper 244.